Sub egida filozofiei contemporane care ne îndeamnă mai mult ca oricând să gândim cum ne taie capul şi
bineînţeles să acţionăm liber de orice prejudecată, tindem să aducem societatea într-un cosmos haotic, adică formă fără sens, o super complexitate fără obiectiv. Gândirea liberă, desprinsă de un concept absolut aduce haos. Acest tip de filozofie reprezintă o extremă relativ opusă filozofiei în care am fost dominaţi timp de decenii înainte de revoluţie. Omul, are capacitatea nobilă de a gândi, însă efectele gândirii pot fi benefice sau de cele mai multe ori nocive. La baza unei gândirii corecte, fie ea liberă sau nu, stă o filozofie corectă. Ori aceasta a dat bătaie de cap tuturor celor ce au trecut prin experienţa vieţii de la întemeiarea lumii până acum, sau de la existenţa omului ca individ sau ca homo sapiens. Există sau nu există Dumnezeu, a fost sau nu a fost Isus Hristos, suntem creaţi sau suntem produsul unei evoluţii, fiind şi noi veriga de dezvoltare a unei viitoare super fiinţe? Toate aceste întrebări pot reflecta micimea noastră ca materie în universul acesta încă mult nedescoperit. Întâmplări triste ne circumferează viaţa prin lucruri pe care le auzim, le vedem sau le simţim pe pielea noastră, acestea aducând un plus de îndoială şi clătinare psihică. Tot ce am crezut o viaţă întreagă poate fi spulberat la o simplă schimbare negativă a mediului, a carapacei protectoare în care trăim. Generaţia nouă creşte sub norul unei lupte pentru supravieţuire, prin mijloacele cele mai apropiate de om.
Totuşi, forţa, energia, ştiinţa, legea care ţine universul în stare cosmică, supusă, ordonată, ca o protecţie absolută pentru pitica planetă în care ne zburdăm viaţa această trecătoare, nu poate gestiona şi vieţile noastre prin supunerea voită faţă de “matematica” cu care este caracterizată? Adică, pot să tot gândesc liber, despre ceea ce mă înconjoară şi despre ceea ce pot face, dar nu pot împiedica piatra aruncată de mine să nu se întoarcă înapoi pe pământ, adică altfel spus nu pot cauza nimic fără să afecteze mediul înconjurător, şi în mod primordial existenţa mea. Sindromul “Gândeşte liber!” a fost primul sindrom adamic, care a caracterizat decizia unui om de a schimba starea lucrurilor normale într-una nouă, experimentală şi inconştient răzvrătită. Lupta de independenţă a omului faţă de Dumnezeu va genera mai mult decât ne putem imagina, întorsături groaznice pentru cei aprig agrenaţi, fie că pentru ei, în filozofia lor, există sau nu există.
Felul de gândire îţi defineşte întregul destin al tău! Un cuvânt biblic des întâlnit este “alege“, un lucru cu care ai fost, eşti şi vei fi mereu confruntat în toate lucrurile simple ale vieţii. Aşadar poţi gândi liber, respectiv alege liber dar mai mult şi mai important este acela de a gândi bine şi alege bine, bineînţeles nu într-un mod subiectiv sau relativ, ci obiectiv şi absolut! Toate cele bune!
