În una din poeziile sale Jürgen Werth descrie împăcarea și iertarea folosind comparații deosebite. Împăcarea și iertarea iau chipul unor fenomene și experiențe care ne fac să înțelegem mai bine ce însemnătate au ele. J. Werth vorbește despre împăcare ca despre o scrisoare venită după un timp lung de tăcere, o frunză atârnând pe ramuri uscate, o ploaie în pustie, rouă pe pământ uscat, ca o ușă de scăpare în vreme de-ncercare, ca primăvara, ca dimineața,ca viața, ca iubirea, ca însuși Dumnezeu.
Pentru mine personal împăcarea și iertarea (atunci când au venit dintr-o inimă sinceră) au fost mereu aspecte ale vieții care m-au sensibilizat în mod profund. Atunci când nu există iertare, când împăcarea nu are loc, cu fiecare clipă ce trece se zidește la un zid de despărțire, care separă frații între ei, parinții, copiii de părinți, prietenii și oamenii de Dumnezeu. Iertarea și împăcarea în viața de creștin sunt aspecte de o deosebită importanță, chiar vitală. O însemnătate specială o aveau aceste lucruri și în viața spirituală a poporului Israel, astfel că Yom Kippur (Ziua Ispășirii) a devenit cea mai importantă sărbătoare din calendarul iudaic.
Yom Kippur, denumirea ebraică a sărbătorii vine de la Yom – Zi și Kipurim- a acoperi, a ispăși. Traduceri în alte limbi cum ar fi lb. germană sau engleză vorbesc direct despre împăcare (Versöhung, germ.) și chiar satisfacere sau repararea unei greșeli,daune (atonement, engl.). Yom Kippur este cea mai sfântă zi din an, ziua în care relația dintre Dumnezeu și poporul Israel este purificată și înnoită. Este o zi în care se ispășesc greșelile comise față de Dumnezeu nu și cele comise față de alte persoane. Pentru a primi iertare pentru aceste greșeli față de aproape este necesar să te împaci mai întâi cu acea persoană îndreptând răul comis dacă este posibil, iar toate aceste trebuie făcute înainte de Yom Kippur.
Pe vremea când exista templul, aceasta era singura zi în care marelui preot îi era permis să intre în Sfânta Sfintelor și să aducă jertfă în prezența lui Dumnezeu și să obținî astfel iertare pentru popor. Și doar în această zi avea voie să rostească numele lui Dumnezeu (YHWH). Punctul culminat al acestei sărbători era aducerea celor 2 țapi.Unul era jertfit în templu iar celălalt slujea de țap ispășitor care mai apoi era alungat în pustie. Jertfa animalului era semnul și dovada iertării lui Dumnezeu.
Creștinii înțeleg acest ritual ca pe o anticipare a marii jerfte de ispășire pe care Hristos a adus-o pentru toată omenirea. El a fost Mielul lui Dumnezeu, care a purtat păcatele lumii.(Ioan 1:29). Astăzi Yom Kippur este o zi de post și rugăciune. Deoarece se postește timp de 24 de ore, este o obligație a fiecărui evreu ca în ziua de dinainte să mănânce mai mult ca de obicei. Copii cu vârsta mai mică de 9 ani nu au voie să postească și nici femeile în travaliu și în primele trei zile de după naștere. La fel există excepții pentru persoane bolnave care vor cere sfatul medicului sau al unui rabin.
Pe lângă acest post mulți credincioși evrei merg la Mikwah pentru a participa la o baie rituală iar în sinagogă poartă un șal alb. În alte slujbe de seară purtarea acestuia este interzisă, dar în seara slujbei de Yom Kippur bărbații poartă șalul de rugăciune (Tallit). Acest lucru are cel mai probabil legatură cu faptul că în această zi se obinuiește purtarea unor haine albe, care simbolizează puritatea și aduce aminte de promisiunea din Isaia 1:18 care spune ca păcatele vor deveni albe cum e zăpada. Unii țin lumânări aprinse în mână în cinstea sufletelor celor decedați. Când se arată sulurile de Tora din dulap cantorul dă tonul melancolicei cântări-rugăciune, Kol Nidre, a cărei melodie transmite, ca niciuna alta, sentimentul de căință.
Un loc central în liturghia întregii zi îl au mărturisirea păcatelor și rugăciunile de comemorare a celor decedați. Păcatele sunt mărturisite în comun,recitându-se o listă în ordine alfabetică cu păcate, fiecărei litere corespunzându-i câte două păcate. Această listă reprezintă toate păcatele întregului popor.
Caracterul neobișnuit al acestei zile iese în evidență și prin faptul că în timpul serviciului divin din sinagogă credincioșii îngenunchiază. Acest obicei le amintește credincioșilor de sărbătoarea din templu unde oamenii de fiecare dată se aruncau la pământ când marele preot rostea numele Celui PreaÎnalt. Rosh Hashana (Anul Nou evreiesc) și Yom Kippur sunt singurele zile în care evreii au voie să îngenuncheze în timpul slujbei. Niciodată însă nu se mai rostește numele YHWH, deoarece nu se cunoaște în mod cert termenul corect și astfel pericolul de a poci numele lui Dumnezeu este prea mare.
Spre sfârșitul zilei se rostește rugăciunea Ne’ila. Aceasta reprezintă o ultima rugăminte și este spusă cu puțin înainte ca porțile cerului să se închidă și ca sentința peste toți oamenii să fie rostită. Apoi în final adunarea îl proclamă pe Dumnezeu în binecunoscuta Shema Ysrael (Deut. 6:4-6). La apusul soarelui se mai sună o dată lung din Șofar. Soarta poporului este sigilată, şi cartea vieții se închide acum pentru un an. În timpul celor 10 zile de căință dinainte de Yom Kippur, evreii cred că Dumnezeu scrie în niste cărți cu numele lor cine va trăi și cine va muri, cine va avea o viață bună și cine va avea o viață rea în timpul următorului an. Trăirea în timpul acestor zile de căință pot schimba decretul lui Dumnezeu cu privire la viața evreilor. Faptele care pot schimba acest decret al lui Dumnezeu sunt ”teshuvah, tefilah and tzedakah,” adică căință, rugăciune, fapte bune (de obicei caritabile). Aceste cărți sunt sigilate de Yom Kippur și au devenit sursa de inspirație pentru obișnuita urare pentru aceasta sărbătoare: “Să fi înscris și sigilat pentru un an bun!“.
E.M.
